Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

În lumea negocierilor dure



Trăim în epoca negocierilor dure, atât de dure, încât uneori suntem nevoiți să ne vindem părți din suflet pentru a reuși. Să nu vă imaginați că dorește cineva o ”halcă” de suflet, așa cum numea Zaharia Stancu ”hălcile conștiinței”, ci îți impune compromisuri pe care sufletul le acceptă sângerând.
Darurile, în afară de cele oferite de familie și de prietenii adevărați, sunt otrăvuri pentru conștiință. Întotdeauna doresc să cumpere ceva, deși au titlul de gratuitate și se cunoaște că lucrurile oferite degeaba costă cel mai mult, excepție făcând cadourile oferite drept recunoștință.
În lumea noastră orice se negociază intens. Uneori și prietenia are la bază târguieli lungi, rostite cu glas tare sau proiectate-n gând. Se caută prietenia oamenilor bogați, bine situați socio-profesional, cu popularitate sau foarte inteligenți. Persoanele simple sunt norocoase dacă-și găsesc câțiva prieteni buni pe care-i numără pe degetele de la o mână.
Geneza relațiilor se bazează pe cântărirea farmaceutică a avantajelor și dezavantajelor, omul pragmatic nu oferă nimic gratis, chiar mila și empatia lui au finalități bine gândite...
De la viața omului, până la educația și libertatea lui, totul se negociază dur și vai de acela care își pune în joc sufletul numai să câștige negocierea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu