Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

vineri, 5 iunie 2015

Să salvezi o viață de câine



Vineri seară, sfârșit de săptămână, lume multă în stație...În mijlocul orașului, pe trotuar, un câine mic, negru s-a întins la soare. Este lihnit de foame. O fețită i-a rupt mai mulți covrigi în bucăți, dar ochii animalului sunt triști, în ei se oglindește melancolia abandonului. Cineva l-a aruncat înainte de vreme.
Un convoi de mașini trece pe stradă. Zgomot, căldură, mirosuri urâte. Ne uităm cu atenție și osbervăm cinci camioane pline cu oi. Au număr de Constanța. Vor fi duse în port și exportate.
El stă acolo culcat pe trotuar, cu ochii închiși, gândindu-se la laptele de mamă pe care-l sugea cu poftă.
După câteva minute, țâșnește în stradă. Este atât de mic și fragil. Mașinile de pe banda lui îl ocolesc, dar urmează tirurile. Acestea sunt greu de manevrat și ar fi periculos să o ia pe contrasens ca să ocolească un animăluț.
Închidem ochii așteptând masacrul. Un autoturism albastru, condus de o femeie, a oprit, oferindu-i sărmanului cățeluș posibilitatea de a se întoarce de unde a venit, dar el era amețit de zgomot, de foame, de orașul care îi zdrobise orientarea minimală de care dispunea. Și în momentul în care, noi, zecile de oameni privitori, am închis ochii, așteptând să auzim scârțâitul roților și să vedem pata de sânge și trupul zdrobit, Un OM a țâșnit în mijlocul drumului și l-a prins în brațele-i salvatoare. Un om simplu a salvat o viață de câine!
Așteptătorii pasivi ai nenorocirii au primit o lecție...O intervenție energică l-a salvat de la moarte pe animăluțul abandonat. Ca gestul să fie și mai frumos, o fetiță l-a luat în brațe și l-a adoptat pe loc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu