Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

luni, 10 august 2015

E periculos să umbli în cufărul cu amintiri al minții



E periculos să umbli în cufărul cu amintiri al minții, mai ales în compartimentul în care descoperirile dor. De sub cutele gesturilor, de sub faldurile insultelor și rănilor se poate ivi oricând șarpele răzbunării, iar răzbunarea târzie este complet lipsită de sens...
Să te refugiezi în trecut ignorând prezentul înseamnă să dai vrabia din mână pe cea de pe gard. În amintiri se află în stadiu rudimentar colonii de viruși ucigași, bacterii amenințătoare și praf, atât de mult praf. Trecutul readus în prezent este demodat și nu reprezintă o soluție viabilă. Oamenii au progresat sau regresat, sentimentele lor nu mai sunt la fel, penuria timpului a atins cote alarmante.
Nu mai are sens să probezi rochia de bal la vârsta când te dor cumplit picioarele, când trupul refuză să intre în croiala minusculă, iar anii au trecut cascade peste tine argintându-ți părul. Reeditezi povestea Sarei privind în urmă în timp ce înaintezi și chiar dacă nu te mai prefaci în stâlp de sare, riști să te impiedici de vreun ciot și să cazi rănindu-te zdravăn. Uneori amintirile sunt o frână în calea evoluției personale, de aceea este ideal să ne concentrăm exclusiv asupra prezentului!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu