Este o îndatorire de onoare a omului să lupte pentru a-și pune în valoare calitățile și pentru a trăi mai bine. Dumnezeu ne-a oferit viața pentru a ne bucura de ea și a ne bucura semenii cu care interacționăm, nu pentru a o transforma în calvar. O doamnă în vârstă, zilele trecute, într-un moment de cădere psihică, s-a încuiat în casă și s-a autoincendiat. A ales să moară arsă de vie. Vecinii declarau reproterului că primea zilnic, de trei ori pe zi o bătaie strașnică de la călăul ei (că soț nu se poate numi). Mila mi s-a amestecat cu revolta văzând acest caz la știri.
De ce să te complaci în sclavie când societatea modernă garantează minimum de libertății omului? Dacă ai fi fost ars pe rug, ai fi protestat și ți s-ar fi părut nedrept, dar să vezi într-o moarte atât de violentă unica modalitate de mântuire este strigător la cer?
Chiar și animalul se răzvrătește împotriva stâpânului nemilos: îl lovește cu piciorul și fuge, dar un om dotat cu rațiune și cu demnitate???
Aspectele problemei nu se opresc aici. Omul trebuie să țintească sus, tot mai sus și să depună eforturi pentru a trăi mai bine. Limitele să nu devină niciodată prilej de lamentații și de lene fizică și intelectuală!
În loc de comparații cu cei care obțin opulența în mod necinstit să căutăm soluții pentru a o realiza prin muncă. Fie că ne deprindem cu activități noi pe care le prestăm acasă, fie că lucrăm pentru alții ne putem oferi un trai decent.
A depinde de mila semenilor este alegerea omului de a cădea în derizoriu și de a-și reduce demnitatea la statutul de tragi-comedie. Prin satele românilor am văzut oameni care au gospodării de invidiat realizate dintr-un salariu și enorm de multă muncă. Întreținerea personală este o afacere care ne privește direct. Statul nu este obligat să ne sigure pâinea cea de toate zilele, acoperișul deasupra capului, hainele pe care le purtăm...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu