Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

joi, 27 august 2015

Să ne întoarcem la cumpăna apelor!

Tehnologia ne acaparează, ne strânge cu tentaculele ei: rețele de socializare, mesaje, telefoane, ochii setoși de informație lipiți de ecrane...Lângă noi, natura schimbă veșminte fără să-i observăm splendoarea. Haina crudă a primăverii a fost dezbrăcată, acum, vara, ea-și asortează cele mai generoase culori și tonuri pentru noi.
În loc să ne bucură pe viu de imagini, ne extaziem în fața unei fotografii frumoase pe Facebook...
Să ne încărcăm sufletele cu energie pozitivă în împărăția apelor și în sânul pădurilor!
Cu siguranță că cele cinci proiecte ale Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23 au fost gândite pentru revigorarea naostră spirituală. Sunt pretexte pentru a aluneca pe oglinda apei, a ne lăsa mângâiați de degetele delicate ale sălciilor pletoase, a ne procura singuri hrană sănătoasă și a admira nuferii.
Între 28-30 august putem participa la RowmaniaFest http://rowmania.ro/,
Activitățile sunt variate concretizate în ”sport pe apă și pe uscat, cu competiții de vâslit pe Dunăre, un triatlon internațional și o cupă europeană de triatlon pentru juniori, cu expoziții, dezbateri și muzică live cu vedete consacrate și tineri în ascensiune”.
Pescaturismul este de departe vedeta ofertelor turistice din Delta Dunării http://ecodeltadunarii.ro/ deoarece:
1) oamenii străbat cel mai interesant teritoriu al țării, triunghiul Crișan-Caraorman-Mila 23 bucurându-se de peisaje feerice și experiențe unice
2) în sânul naturii omul se regășește pe sine, se încarcă energetic pozitiv, realizează ce binecuvântat este că s-a născut într-o astfel de țară, învață să prețuiască natura, să ocrotească tot ce este fragil din jurul său
3) contactul cu pescarii români, dar și de alte etnii, racordarea la alte civilizații, chiar și pentru câteva ore
4) satisfacția procurării hranei și pregătirii acesteia în gospodăriile pescarilor sau în grădinile de legume
5) exersarea altor roluri sociale (pescar, văslaș, bucătar, cercetător, fotograf).
Nenumărate avantaje și pretexte pentru practicarea Pescaturismului ne stau la dispoziție, iar pe tricoul celui care practică această activitate aș scrie: Pescaturismul=Cumul de roluri sociale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu