Peisajele de poveste pot ucide

Pare de necrezut ca peisajele feerice să-și ia tribut în vieți omenești! Copiii visează ninsori care să le acopere casa,  doresc gheața care să încremenească oglinda lacului, deși pot fi înghițiți de apele sticloase și acoperiți de avalanșe. Lor le este ușor fiindcă nu îi dor mâinile de făcut pârtie și nu se gândesc la soluții ca să dea zăpada jos de pe acoperiș.
În sarcina lor nu intră aprovizionarea cu apă și alimente, ei nu au părinți bătrâni de care să se îngrijească, ci doar timp de joacă, de planuri mărețe și de povești!
 Este atât de frumoasă iarna, când te poți întoarce rapid în brațele casei primitoare, la căldură! Tu aici și ea acolo sau ea pe ecran, departe, pe alte meleaguri, tu la celălalt capăt al lumii...
Un lucru este cert: cu forțele dezlănțuite ale naturii nu este de glumit! Dacă ți se spune să stai în casă și să nu pleci la drum că riști să fii acoperit cu zăpadă, nu este o dovadă de curaj să pleci în călătorie, să te cerți cu forțele de ordine, să declari în fața camerelor de luat vederi că „primarele” sau guvernul este de vină pentru situația creată.
Nu faci proba rezistenței fizice ieșind îmbrăcat sumar pe temperaturi siberiene sau aruncându-te într-o copcă. Nu ești un părinte model, dacă-ți tragi copilul pe schiuri sau pe sanie în timp ce conduci mașina pe străzile publice, mai mult de-atât ești cumplit de iresponsabil dacă-i încurajezi pe alții să o facă.
Și extrema impasibilității este condamnabilă. Nu poți aștepta armata să te dezăpezească, dacă ești în putere.
Peisajele de poveste își iau tribut în vieți fiindcă oamenii iau în glumă pericole letale. Cum poți pescui pe lacul înghețat când poți ajunge în secunda următoare hrană peștilor pe fundul acestuia? De ce să te dai cu sania și să schiezi pe străzi? Nu există dealuri și pârtii amenajate?