Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

luni, 13 martie 2017

Hamletul energetic

A fi sau a nu fi certificat energetic?

Hamlet energetic: Este ceva putred în toate clădirile care nu au certificate energetice, domnilor! „Ce capodoperă e omul! Câtă noblețe în rațiune! Ce infinit în facultăți! Cât de admirabil în formă și mișcare! Cât de asemănător unui înger în acțiune! Cât de asemenea unui zeu în concepție!” (Sursa citatelor din Hamlet aici) (Revoltat): Cum să obligi un om să locuiască într-o astfel de clădire? Nu este crimă împotriva umanității să nu se afișeze la loc vizibil certificatele energetice ale spitalelor, grădinițelor și școlilor?
Și dacă „veacul nostru a luat-o razna, o, blestemată piază, să fiu eu sorocitul să-l îndrept”? Nu poți iubi între pereții care pierd energie, nu poți filozofa când vântul iernii îți răvășește ideile, somnul nu-ți este liniștit când Crivățul te poate decapita în somn... Casa ta trebuie să fie perfect securizată. Nici musca să nu intre, dacă nu-i permiți. Curenții de aer rece să nu te.spioneze. Fii rege in locuința ta cu certificat energetic, omule!
Audit energetic: Dragul meu, Ordonanța numărul 13/2016 a Guvernului României privind performanța energetică a clădirilor te desemnează drept înfăptuitor al dreptății oamenilor.  Vei fi valabil 10 ani, iar dacă proprietarul refuză să te afișeze la loc vizibil va fi amendat de la 1250 lei, la 2500 lei.
Hamlet energetic: „Eu iubesc Căldura și dragostea a patruzeci de mii de frați, luată depreună, nu cântărește cât a mea!” Depistez toate locurile pe unde se pierde dragostea mea, fiindcă analizez cu atenție planurile clădirii! Pe mine scrie: profesionalism, experiență, rapiditate, lucrul bine făcut cu zâmbetul pe buze și este pus sigilui auditorului energetic gradul I! Hamletul energetic este vigilent, nu poate fi păcălit, nici otrăvit cu paharul de cucută al aparențelor!
Au încercat să mă mituiască, domnilor. Au pus un plic consistent sub planurile și memoriile de arhitectură, dar dorind să înlătur putreziciunea din țară și pierderile de energie am chemat gărzile. „O slăbiciune, i-am spus de la obraz mitei, numele tău este femeie!” După ce că într-un termen așa de scurt de 4-24 de ore de la vizionarea clădirii sunt eliberat și pus străjer energetic, mă provoci la duel??? Cum să-ți dau titlul de noblețe: clasă energetică A, când tu aparții celei mai de jos clase sociale; clasei energetice G???
„Mită, prefă-te castă, chiar dacă nu mai ești sau du-te la mănăstire”, am spus cu durere în glas.
Audit energetic: Ai aliați puternici, dragul meu; termoviziunea, termografia.
Hamlet energetic: Avem nevoie de oameni loiali căci spionii se infiltrează peste tot. Secretele căldurii se pierd prin nenumărate breșe ale clădirilor. Pierderea de energie aduce pe capul meu cel mai mare dușman al țării: Risipa de bani, de resurse! Să scanăm locuințele, să descoperim dușmanii pierderilor de căldură și să-i alungăm din regat! Sabia mea va sta pregătită 10 ani să apere școlile, spitalele, grădinițele și casele de frig!
A fi sau a nu fi certificat energetic? A fi sau a nu fi garantul elementului civilizator al omului modern? Aceasta-i întrebarea.
Nevoia de certificat energetic este răspunsul universal-valabil al celei de a șasea probe a Spring SuperBlog 2017.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu