Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

marți, 7 martie 2017

Teorema frumuseții cu FARMEC


Stăteam culcate în iarba răcoroasă a ierbii eu și mama, cu  capul în poala ei, iar ea îmi punea coroniță de margarete pe creștetul bălai. Însuși soarele se așezase în poala mea, iar râuri de fericire ne curgeau la picioare...
-Hei, draga mamei, astăzi te voi învăța teorema frumuseții cu FARMEC.
-Ce-i aceea o teoremă, mamă?
-Un adevăr demonstrabil, draga mea! Vezi tu, clipa aceasta de aur ne unește prin frumusețe cu FARMEC, Farmecul frumuseții.
În văzduh se țeseau scări de arome și catedrale de lumini. Departe, codrul ne făcea reverențe scoțându-și pălăria în fața iubirii noastre.
Unghiile mamei, petale de floare, mâinile ei, catifeaua cerului...
-Cum de ai tu mâinile așa de fine, mamă, deși muncești atât de mult pentru noi, am întrebat șoptind, să nu rup vraja?
-E așa de simplu, copilă! Farmec oferă o gamă variată de produse care asigură prospețime, hidratare și elasticitate! Acum toate acestea le ai datorită vârstei, mai târziu va trebui să le lupți ca să nu le pierzi! Învață să lupți pentru frumusețea ta, spuse mama, în timp ce scoase din săculețul personal crema de mâini și unghii cu argan.
Sub ochii mei, mama înfăptui prima vrajă a frumuseții. Își udă mâinile cu roua rămasă pe flori, apoi aplică pe pielea udă crema. Era ca și cum ai curăța un bibelou de argint. Mâinile mamei au devenit o bucată strălucitoare din cel mai fin material
-Spun unii că nu miroase prea frumos, mă iniție mama în tainele frumuseții, dar să știi că nu toate cremele parfumate asigură protecție, hidratare și elasticitate! Nu judeca un produs cosmetic după parfum sau după preț, fiindcă Farmec și-a ajustat prețurile după buzunarele tuturor femeilor care țin la frumusețea lor!
-Ce vrei să spui, mamă? Sunt femei care își țin frumusețea în buzunar?
-Da, se poate spune și așa, draga mea, deși nu asta era ideea de bază. Când vei fi mare să-ți cumperi produse pentru tine și familia ta de la Farmec, să scoți oricât de mulți bani ar trebui pentru a vă păstra frumusețea! Am vrut să spun că femeia cu cel mai mic venit din România își permite o cremă de mâini și o cremă de față de la acest producător fiindcă el s-a gândit la tot și la toate...
După ce crema intră în piele, mama îmi mângâie obrajii. Aveam impresia că mă dezmiardă un înger cu aripi divine, atât era de bine și de frumos! Am închis ochii să simt cu mintea totul.
-Mamă, a trecut un înger pe-aici și m-a mângâiat cu aripile lui pe frunte, i-am zis...
-Erau mâinile mele după ce le-am dat cu cremă, mi-a răspuns ea. Am ajuns la ceea ce trebuia demonstrat cu acest produs, spuse ea. Costă 8, 12 lei și îți face o piele de mătase.
Am notat pe una dintre nenumăratele agende ale minții: se ia o cremă pentru mâini și unghii cu argan, de la Farmec, se umezesc mâinile cu roua dimineții de pe florile de câmp, apoi se aplică crema și se masează ușor.
După utilizare, poți face vrăji cu mâinile...”
Mama se proiecta în univers drept cel mai credibil matematician al frumuseții în clipa aceea posedând ea însăși o frumusețe fără cusur.
Și cum îi priveam chipul din icoana sfințită pusă-n altarul inimii mele, pe frunte și la coada ochiului am văzut primele riduri, șanțulețe fine săpate de vreme, iar ochii mi s-au umplut de lacrimi.
Mama scoase oglinda din săculeț.
-Nu te întrista, mi-a spus fiind una cu mine-n gând, riduri de expresie vor apărea și pe chipul tău după 30 de ani, dar „lichidul de aur”, crema antirid cu Argan le șterge la fel de simplu cum șterge o gumă ceea ce tu ai scris greșit.

Mama și-a spălat fața cu ultima rouă rămasă pe maci și albăstrele, apoi a aplicat crema, masând delicat fața și decolteul. Tinerețea învălui într-o clipă în aura sa acel chip mult prea drag mie...
De la mama am învățat teoreme frumuseții cu FARMEC pe care am demonstrat-o la Spring SuperBlog 2017.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu