Sexul care urmează firesc iubirii, formă superlativă de comunicare între femeie și bărbat

Aveam nevoie de campania asta! Aveam nevoie de campania asta, chiar dacă ne este greu să recunoaștem sau să expunem adevăruri! Sunt atât de multe exemple negative, încât nu știu de unde să încep...

Vânătorii de femei singure de pe rețelele de socializare.

Ca-n filmul Zorba Grecu, bărbații miros de departe o femeie singură. Chiar dacă ea este prezentă pe rețelele de socializare din rațiuni publicitare, ei plusează. Răspunzi unui mesaj din politețe, te faci că nu înțelegi avansurile  monstruoase ale celui de-al doilea, până când te trezești cu poza în care psihopatul îți atară bărbăția în direct, convins că te cucerește...Îl blochezi, dar gestul lui te doare. Te doare limbajul vulgar al unui om care vede ce profesie ai, cu ce te ocupi și ți se adresează licențios sau îți cere poze în ipostaze intime.
Violul virtual există și mi-ar plăcea să apară un sexolog Bucuresti care să-l prevină.
Mulți dintre bărbații care agasează femei care vor să socializeze, să distribuie lucruri de valoare pe pagina profilului ce le aparține, sunt hărțuite de bărbați care au nevoie de consiliere sexuală!

Violatorul legal

Dacă în mediul virtual  elimini din lista prietenilor și blochezi deviantul sexual, în familie este mai greu, mai ales după ce apar copiii. Există soți care consideră că sunt stăpâni pe partenerele lor și prin urmare, acestea nu trebuie să-i refuze niciodată, iar la nevoie le pot rupe hainele și învineți ochii fiindcă nu sunt disponibilă...
Sexul consimțit, rodul iubirii dintre un bărbat și o femeie, reprezintă forma superlativă de comunicare dintre femeie și bărbat. El trebuie să fie o încununare a așteptărilor celor doi protagoniști, fiindcă precede actul procreației, iar copiii, să nu uităm, sunt cele mai minunate daruri divine.
A iniția în sexologie înseamnă a oferi cuplului soluții concrete pentru o viață de familie fericită.
Frustrările sexuale ale părinților, dacă nu duc la despărțire, se răsfrâng dureros asupra copiilor. Un sexolog bun știe să demonstreze aceste aspecte foarte interesante în familie. Mama țipă la tata fiindcă o abuzează sexual sau o neglijează, iar copiii sunt la mijlocul acestei lupte.
Tata o suspectează pe mama ca fiind imorală, folosind același copil pe post de minge. Există și familii în care, din păcate, părinții consumă alcool și întrețin raporturi sexuale în fața copiilor.

Nevoia de sexolog

Adesea persoanele din cuplu își fac publice problemele și atrag de partea lor părinții, cunoscuții și prietenii. După ce ajung la o rezolvare/acceptare a problemei, confidenții devin cei mai mari dușmani fiindcă și-au spus deschis punctul de vedere. Un sexolog este străin de cei doi, neimplicat emoțional și are pregătirea științifică necesară pentru a interveni.
În plus, el este obligat să păstreze secretul profesional, în timp ce apropiații vor râde și populariza problemele din dormitor, „la moară și la târg”.
Sexologul discută cu fiecre în parte, fără să paseze sentimentul vinovației pe umerii unuia sau altuia. Acesta știe să abordeze complex problema: medical, psihologic și social.
Terapia de cuplu poate depăși prin consiliere profesionistă:
-disfuncții sexuale grave
-evitarea bolilor cu transmitere sexualăâ
-forțarea partenerului la lucruri care nu-i plac
-violența sexuală
-dependențe sexuale
-devianțe sexuale
-neglijarea propriei persoane, care determină degradarea atracție sexuale în repulsie.
Sexul folosit ca formă de șantaj măsoară într-un anumit fel degradarea umană.

Oamenii au nevoie de doze eficiente de acceptare a bătrâneții de la tinerețe...

Mi-e milă de bătrâni! În special de cei singuri și de cei păcăliți de cei dragi. Au muncit o viață, au agonisit și au fost jefuiți în primul rând de încredere, apoi de tot ce au reușit să strângă. Mi se frânge inima când aud că un bătrân care a crescut copii, a fost internat în azil. Și cei foarte bolnavi duc o viață îngrozitoare, dar mă intrigă bătrânii încăpățânați, cei care nu s-au înarmat din tinerețe cu doza necesară acceptării bătrâneții...
Nu pot înțelege oamenii de peste 70-80 de ani care conduc pe drumurile publice, deși le sunt compromise toate reflexele și toate simțurile. Să admitem că nu mai țin la viața lor, dar cu ce sunt vinovați partenerii de trafic???
Și cel care se încăpățânează să se ducă la serviciu, deși vârsta pensionării a trecut demult, mă intrigă. Cum alții au acceptat ciclul vieții și s-au bucurat de pensie, găsind o mulțime de activități utile, așa poate face și cel care se crede veșnic tânăr și nemuritor!
Puterile ne scad tuturor, bătrânețea ne ajunge. Rezervele de acceptare și planul B este necesar din tinerețe.
Egoismul de a ține lumea în loc fiindcă nu accepți că ți-a trecut vremea, nu dovedește înțelepciune. Uneori el poate demola tot ce ai reușit să construiești la tinerețe.
Un bătrân care se încăpățânează să se creadă Făt-Frumos intrigă, în timp ce unul care spune povești și dă bomboane nepoților înduioșează...

SavElectro becuri și maniere vintage

Mi-e dor să nu-mi mai fie dor de tine!

Mi-e dor de flacăra tremurândă a lămpii din casa bunicilor. Lumina galben-portocalie ne învăluia în mister și ne purta pe tărâmurile basmelor ca lampa lui Aladin.
Lămpile rămăseseră ca sursă de lumină doar în satul acela de la marginea lumii și a timpului și eu mă întristam, când bucuria lor era exaltantă:
-Anul viitor scăpăm de lampă! Vom avea lumină.
Mi se părea că se leapădă de trecut. Nici nu știu ei câte rugăciuni am înălțat eu din vârful buzelor:
-Doamne, nu-I asculta pe oamenii aceștia! Lampa este atât de caldă și de primitoare. Nimic nu se compară cu baletul metaforic al flăcării vii pe crinii țesuți de gheață la ferestre!
Mă rugam metaforic ca și acum și sunt sigură că Dumnezeu care mă inspira, m-a înțeles, dar nu mi-a făcut pe plac. A înlocuit lumina de demult cu una nou, puternică și rece. Dacă ar fi știut bunicii ce pierd, cu siguranță că nu ar fi aruncat lămpile vechi. Cei opt copii s-au împrăștiat în opt colțuri ale pământului, ei au îmbătrânit, bunicul a murit, iar bunica zace la pat grav bolnavă

Pe firul luminii cu SavElectro.ro

Am încercat să-mi cumpăr felinare. Toate cele trei achiziții stau în magazie. Au fost făcute de mântuială, nici nu le-am pututu desface să pun gaz în ele.
Lampa minusculă cu care-mi vrăjeam nepotul, s-a spart. Ce să fac? De unde să iau lumina aceea veche, care alungea chipurile și surprindea emoțiile și îi aducea pe toți la masă?
Căutările au încetat când am găsit campania SavElectro pe BlogAwards. Un articol, cu două link-uri, plasate pe cuvintele-cheie becuri vintage și becuri Edison aducea fiecărui participant  un pachet alcătuit din 5 becuri vintage cu LED, lumina copilăriei, lumina din trecut.
Nu era vorba de un articol, în schimbul a 5 becuri oarecare, ci becurile acelea care învăluiesc într-o atmosferă feerică locuințele noastre, la lumina cărora mi se pare că bunicul se-ntoarce de la mormânt acasă, să ducă oile lui dragi la păscut. Am scris prima, iar la o zi după ce am plasat articolul pe platformă, am primit următorul răspuns:

Bună ziua,

Vă contactez referitor la campania Savelectro de pe site-ul BlogAwards:

http://www.blogawards.ro/campania-savelectro/

Am rugămintea să îmi comunicați datele de livrare pentru becuri. Față de

ce era pe site, a survenit o modificare, în sensul că: pachetele vor fi

expediate și prin curier, dacă adresa este în aria de acoperire

UrgentCargus. În caz contrar, vor fi livrate prin poștă.

Aștept răspunsul dvs. Mulțumesc!

Cu stimă,

Raul Pop

Director comercial

--

Savelectro SRL-D

Satu Mare, str. Ioan Slavici nr. 65

Tel. 0745935141

office@savelectro.ro
Vorbele le erau învăluite în aceeași lumină vintage. Am închis ochii fericită la gândul că-mi puteam recupera lumina din trecut și o parte din oamenii dragi mie înghițiți de el, când au revenit cu o altă întrebare:„Ce lumină să aibă becurile? Caldă, adică galbenă sau rece?”
Le-am răspund că doresc o lumină în ton cu atitudinea lor. Mai participasem la campanii, dar maniere de lord nu întâlnești la toți sponsorii...
Acestea sunt motivele întemeiate pentru care recomand SavElectro.ro. Restul e tăcere în semn de respect față de disponibilitatea și respectul acestor oameni.
Deși nu s-a încheiat campania, premiile noastre garantate au început să sosească.

Maturitatea, prelungirea jocului de rol din copilărie

„Se-apropie1 Iunie și ploile nu se mai opresc. Din cauza frigului toate florile s-au scuturat prematur. Și noi ne maturizăm și îmbătrânim prematur.
Ziua Copilului  vine cu răsfăț pentru copiii răsfățați ai vieții și cu multe picăturile de zeamă de lămâie pentru cei mai puțin norocoși. Parcă ieri am fost copil și mă suiam pe un buștean, improvizam un volan conducând către spital ca acum. Tot către spital m-am grăbit de când mă știu, fiindcă am fost doctoriță din copilărie...”
 (Celui din spate care claxonează nervos):
-Și eu mă grăbesc, să ajung la spital, la copiii de care am grijă, dar nu vezi că e roșu? Da, sunt femeie, dar conduc mai bine ca tine! Am exersat pe bușteanul din grădină toată copilăria!

„Deși m-am născut la țară, nu-mi plăcea să sap și să strâng fân. Asta m-a determinat să mânânc cartea, să nu ajung să-mi câștig existența cu sapa sau cu furca. Este mai ușoară viața de intelectual? Nicidecum!”
Parchez mașina, iau liftul să ajung la pacienți. Părinții stau aliniați pe culoare așteptând ca un miracol să le dea copii sănătoși acasă. Micuții au afecțiuni grave la inimă, iar o răceală sau o altă complicație le este fatală.
Ei, cei care le-au dat viață, spun rugăciunile necontenit, în picioare. Unii înnebunesc de durere când duc acasă un trup neînsuflețit, alții rămân statui ale demnității și în nenorocire.
-O lumânare! Repede o lumânare!
„O lumânare pentru un copil care nu va mai apuca ziua lui? La salonul 12 am și eu o fetiță de care am grijă. Am tratat-o corect, dar ieri am lăsat-o puțin răcită...Nu poate fi ea, nu poate fi ea! M-am luptat ca o leoaică luni întregi cu moartea să-i smulg făptura nevinovată din brațe. Pe ușa iese mama pacientei mele răcnind în hohote, cu părul în dezordine:
-Doamna doctor, am pierdut copilul! În zadar v-ați luptat atât pentru el!
Se prăbușește la picioarele mele și îmi ia mâinile să mi le sărute, iar eu o mângâi pe creștet. „Bine că recunoaște că am făcut tot ce era omenește posibil să o salvez și nu se duce la Colegiul Medicilor să mă reclame...”
-Avea cinci ani, doar cinci ani, iar eu o lăsam cu bunica să merg la serviciu. Ah, dacă ar mai trăi, aș petrece tot timpul din lume cu ea! În loc să o ducă mama la spectacole de Ziua Copilului, o voi conduce la mormânt.
Vorbele îmi ies greu din gură astăzi, dar o duc în cabinet și o rog să mă lase să-i fac o injecție care să-i dea curaj. Are încredere totală în mine, apoi după câteva minute (injecția își va face efectul după un sfert de oră și atunci îi voi rezerva undeva un pat să doarmă puțin și să uite) mă crede atotputernică:
-A mai fost așa, vă aduceți aminte? Nu mișca, nu vorbea, intrase în moarte clinică, iar dumneavoastră ați readus-o la viață!

Ce vor face fetițele mele fără mine?

-Draga mea, îți poți reface analizele în altă parte. Te asigur că este o greșeală. Tu nu ai cancer.
-Nu-i frumos să mă minți! La telefon o poți face mai ușor că nu mă privești în ochi. Nu-mi pasă de mine, dar ce vor face fetițele mele fără mine? Cine le va îngriji și la va fi aproape?
Nu-mi place când discuția ajunge în acest punct. Orice ai spune, sună aiurea. Dacă spui că nu este adevărat, ești acuzat de minciună, să spui că vei avea grijă de copii, nu se cade...
-Dar copilul tău ce mai face? Să petreci orice secundă liberă cu el!

Răsfăț pentru copilul meu de 1 iunie 

Mă-ntorc acasă obosită și pusă pe gânduri. M-a înveselit puțin băiețelul meu care a cerut telefonul tatălui să-mi spună:
-Hai cucoană, hai cucoană, hai cucoană, mai repede acasă!
Mă așteaptă la ușă și se aruncă-n brațele mele.
-Facem mâncare amândoi?
Să stau cu el și la bucătărie este recomandat după câtă tristețe este în lume, cât de repede cresc copiii și ce scurtă-i viața! Îmi curăța ceapa, chiar dacă-i dau lacrimile și facem planuri pentru 1 iunie.
-Mama, tot cânt eu la pian, ce-ar fi să mă duci la Festivalul Opera Copiilor , 
organizat de Opera Comică pentru Copii în perioada 1 – 4 iunie, în Parcul Herăstrău și la Muzeul Satului?
„Patru zile de răsfăț total: mama, tata și copilul. Un prilej să redevenim și noi copii și să uităm cum va crește în curând și nu-l vom mai avea la masă, fiindcă va avea el la rândul lui copii și nevastă...
Să participăm la Concursul Internațional de Balet, la spectacolul Punguța cu Doi Bani, la basmele simfonice Petrică și Lupul, Viața lui Mozart, Eliza și Micuța Florăreasă.
Să ni se picteze fețele în pisicuțe, tigri și căței, să vânăm comori și să participăm la picnicul copiilor!
Să vizionăm filme împreună la cort și să participăm la atelierele de supraviețuire, orientare și autoapărare!”

-Sigur, dragule, vom merge toți trei acolo și vom face o cură de fericire, îi spun convingătoare, iar el se ridică pe vârfuri, își încolăcește brațele calde, moi și fine pe după gâtul meu și mă sărută dulce!
„Închid ochii. Tot ce mă jucam în copilărie mi s-a îndeplinit, dar responsabilitățile sunt de mii de ori mai multe și copleșitoare...”
 

Singurătatea „sub acoperire”...

Din ce în ce mai des aud în jurul meu că singurătatea ar fi una dintre cele mai grele boli, dar cea mai dramatică formă de solitudine mi se pare a fi „cea sub acoperire”.
Sunt cu cineva fiindcă așa se cade și nu pot ieși din social. Suntem împreună, dar pe cont propriu. „Decât să nu ai cal, mai bine o mârțoagă!!!”( Dar mârțoaga te poate lovi mortal cu copita în tâmplă...)  Am pe cineva, dar caut ceva mai bun.
Aceasta este una dintre formele ușoare ale singurătății sub acoperire.
Mai grav este să stai în aceeași casă cu cineva 20-30 de ani și să constați că te lasă singur în fața problemelor vieții, că trebuie să lupți pentru amândoi. Aceasta este singurătatea „cu certificat de căsătorie”.
Decât o familie cu numele, mai bine o singurătate asumată. Acestă constatare este tradusă în folclor: „Decât vai de doi, mai bine vai de unul!”
Efectele „singurătății legale și atroce” se răsfrâng asupra copiilor. Ei sunt trași ba de partea mamei, ba de partea tatălui și cresc fără să înțeleagă ce înseamnă o familie adevărată. În singurătatea legală sentimentul de vinovăție este pasat de la un partener la celălalt, iar când apar copiii și asupra lor și traumele sufletești sunt aproape nevindecabile.
Drama se trasformă în tragedie, când unul dintre parteneri oferă suport material și moral, dar nu primește niciodată ajutor când are nevoie. Se poate să fii închis între patru pereți cu „dușmanul”, cu un partener care te depersonalizează pentru a deveni complet dependent de el.
Singurătatea sub acoperire sau cea legală doare mai mult decât solitudinea asumată!

Cel mai bun ulei pentru motorul vieții: inima

Metaforic vorbind, de ce-o fi inima atât de importantă pentru viață? Pentru că omul adevărat pune un gram din inima lui în tot ceea ce face, de aceea și există în limba română multe expresii legate de inimă:
-a avea inima de piatră/gheață
-a pune la inimă
-a-i seca inima de durere
-a-și călca pe inimă
-a fi cu inima grea/ușoară
-a i se rupe inima de mila cuiva
-a avea inimă/a nu avea inimă
Tot metaforic vorbind pot exista oameni fără inimă, dar din punct de vedere biologic NU.
Biologic vorbind, inima este motorul organismului. Când motorul încetează să funcționeze, ne pierdem viața. Inima preia sângele încărcat cu oxigen și substanțe nutritive și-l pompează spre celelalte organe.
„Motorul” distribuie eficient combustibilul în corp ca acesta să rămână viu; mâinile și picioarele să se miște, ochii să vadă, urechile să audă, creierul să conștientizeze.
Un studiu recent a demonstrat că 50% din numărul deceselor din Europa sunt cauzate de bolile cardiovasculare, de aceea avem îndatorirea să nu lăsăm să se gripeze motorul organismului. Uneori contribuim la îmbolnăvirea inimii noastre prin expunerea ei stresului, supărărilor, dar și obiceiurilor nesănătoase de viață.
Iată cum grăbim motorul vieții să se oprească:
1) printr-o viață sedentară și o alimentație defectuoasă, care duce la obezitate. Kilogramele în plus, dincolo de faptul că sunt inestetice, fac ravagii în organism: favorizează diabetul, cresc colesterolul și tensiunea arterială.
2) fumatul duce la depunearea grăsimilor pe pereții arterelor și îngustarea acestora.
3) colesterolul și trigliceridele mărite.
Dacă pentru mașinile noastre cumpărăm cel mai bun ulei pentru a prelungi viața unor fiare și pentru inimile noastre să cumpărăm neîntârziat cel mai bun ulei, KORIL, aurul vieții!
Vorbind deschis, cu o moarte suntem datori de la naștere, dar la fel de datori suntem să ne ferim de o moarte prematură sau de una în chinuri.
Infarctul de miocard este una dintre cele mai severe afecțiuni ale inimii. Uleiul de krill luat în mod regulat ne scapă de:
-durerea atroce din piept, care se răspândește în întreg organismul
-senzația de strangulare și de „aer cu porția”
-palpitații
-neliniștea cauzată de conștientizarea morții iminente
-greață
-transpirații reci.
Accidentul vascular poate transforma omul într-o legumă, într-o secundă. Investind 35, 90 de lei într-o ungere de excepție a inimii pe lună, ne ferim de:
-tulburări ale vorbirii
-slăbirea membrelor, până la paralizia lor și pierderea independenței, lucru foarte, foarte grav. Un om paralizat este pe jumătate mort, pentru el viața reprezintă un calvar, dar este și o povară pentru cei care-l îngrijesc.
-asimetrie a feței, căderea colțului gurii, aspect dizgrațios
-dureri atroce de cap.
Acțiunea providențială a uleiului de krill constă în reglarea colesterolului și trigliceridelor, menținerea unei tensiuni arteriale de aviator și apărarea organismului de bolile cardiovasculare care provoacă o moarte atroce, iar înainte de sfârșitul dramatic transformarea omului într-o legumă, pierderea stimei de sine și a capacității de autoservire.

Alungați sentimentul de vinovăție din suflet!

Și sufletele se cariază, de cele mai multe ori din interior. Sentimentul de vinovăție face ravagii devastând totul în jur!
Ne simțim vinovați de nefericirea altora, de nedreptățile care se fac în prezența noastră, de libertățile pe care ni le permitem uneori să ieșim din rutină și să ne compensăm frustrările.
Sentimentul de vinovăție ne copleșește total, încât viața devine o povară și este păcat să se întâmple așa...
Iar cel care caută un vinovat pentru tot ceea ce i se întâmplă și nu este în stare să înfrunte viața cu bune și cu rele dă dovadă de mare slăbiciune.
În relațiile dintre oameni, multe lucruri sunt iminente. Chiar și coflictele pot fi de neoprit. O vorbă interpretată eronat, o stare tensionată, un gest care scapă de sub control aprinde focul disputei.
A recunoaște eroarea este o soluție optimă, a te chinui cu sentimentul vinovăției este sadic! Retrospectivele pline de reproșuri zdrobesc sufletul și sunt inutile. Nimic nu mai poate fi corectat.
Eu nu cred în teoria conform căreia „Dumnezeu ne pedepsește după greșelile noastre”, fiindcă sunt sigură că dacă ar face asta, am muri în mod cert toți oamenii. Prin urmare, nu putem fi vinovați de păcatele, greșelile și lipsurile noastre la nesfârșit.

Ajutooor! Nu poate nimeni să mă salveze de propria mea statuie?

Atâtea măști și statui pe teatru străzii trec unele pe lângă celelalte! Uneori, când ești mai grăbit, se oprește o statuie în dreptul tău să întrebe:
-Nu știți cum ajung la Casa Filipescu-Cesianu? Trebuia să fiu acolo la ora 20, astăzi, 30 mai, 2017. Este Noaptea Statuilor Vivante.
Ca să nu răspunzi, poți merge pe stradă cu căștile în urechi. O statuie ascultă muzică și nu aude întrebările celor din jur...Sau poți să faci cum ți-au făcut alții ție, când aveai examen la Greacă veche și trebuia să ajungi într-un anumit loc, la ora 8, 30, iar statuia nepăsătoare ți-a indicat direcția opusă, noroc că s-a trezit profesoara târziu și a ajuns în același timp cu tine, la 11.
-Casa Filipescu – Cesianu, nu știu, dar sună interesant, răspund cu întârziere. Ce-ar fi să mergem împreună acolo? O statuie vivantă cu acte de identitate, cum sunteți dumneavoastră (adică actor fardat și costumat de la Teatrul Masca, din Austria, Olanda și China) și eu, statuie clandestină!
Statuia vivantă se umanizează îndată, îmi întinde mâna și-mi zâmbește:
-Mai bine îmi spui tu! Sună prea complicat pentru o statuie dumneavoastră. Urmează-mă și să fim prietene în perioada Festivalului!
-Ce Festival, tu?
-Festivalul Internațional de Statui Vivante, organizat de Teatru Masca.

Statuia vivantă mă ține de mână. În urma noastră, trecătorii curioși ne însoțesc cu privirea. Îndrăzneții formează un alai al curiozității însoțindu-ne.
-Vezi? Știam eu că prietenia cu un blogger aduce spectatorii la mine, spune statuia.
Un copil arată cu degetul roz ca un trandafir:
-Tati, mami, o statuie mergătoare! Acum știu ce vreau de ziua mea. Să-mi cumpărați o statuie vie!
Părinții zâmbesc fiindcă sunt ei cele mai docile statui vivante pentru copilul lor...
-Ai grijă, să nu ajungem pe strada Preoteselor, să intrăm la Țigănci și să călătorim în timp sau să ne inițiem în moarte, îmi spune statuia! Notează programul:
30 mai – Deschiderea Festivalului (Noaptea Statuilor Vivante), Casa Filipescu – Cesianu, ora 20.031 mai – 1 iunie – Parcul Humulești (cartierul Ferentari)
2 – 3 iunie – Parcul Crângași (cartierul Crângași)
4 – 5 iunie – Parcul Herăstrău, intrarea din Șoseaua Nordului („Locul de la Roata mare”)!
Deodată statuia vivantă dispare. Trecătorii mă iau cu forța și mă așază într-un corp de beton. Carcasa rece mă strânge, sufletul mi se zbate să scape asemenea unei păsări din colivie. Încerc să fărâm betonul cu unghiile, să mușc din el, dar constat cu durere că: „Din mine însămi, nu pot ieși!” Probabil că așa suntem condamnați cu toții să trăim: statui vivante: jumătate vii, jumătate moarte, schimbând măștile și costumele în funcție de parade. Resemnată doar pe jumătate, încep să strig:
-Ajutooor! Nu poate nimeni să mă salveze de propria mea statuie?
Mă trezește ecoul vorbelor mele pline de dramatism și telefonul care sună. Am visat. Se pare că m-am întâlnit mai devreme cu statuile vivante, în vis, dar astăzi este ziua cea mare. Începe festivalul și nu pot lipsi!
Ne vedem acolo!

Cris Smile tratează dinții cu empatie

Traducerea titlului.

Cris Smile este clinica stomatologică din București în care medicul se identifică de fiecare dată cu problemele pacietului, cu durerile și cu starea dinților acestuia. Empatie înseamnă să te traspui în situația altuia, să ai capacitatea de a simți ce simte el în anumite circumstanțe.
Angajatul Cris Smile nu este genul acela de stomatolog pe care îl vedeți în filme: obligă pacietul să se așeze pe scaun și îi scoate o măsea sănătoasă, fără să țină cont de durerile acestuia, sau execută toate operațiunile „pe mutește” și fără anestezie, încât pacientul îi sperie pe cei care așteaptă pe hol prin țipetele sale înfricoșătoare. În cabinetul tuturor, cheile reușitei sunt: comunicarea și empatia.
Pentru fiecare dinte bolnav, specialiștii clinicii vin cu soluții și educă răbdător pacienții.
Prejudecățile sau neglijențele legate de dinți produc complicații în tot organismul.

Aparatul dentar un moft? Nicidecum.

Dinții strâmbi, dacă sunt sănătoși, ce nevoie au de stomatolog?
Iată prima prejudecată anulată prin demonstrație și prin educarea pacientului de către Cris Smile. 
Un aparat dentar este singura soluție pentru rezolvarea următoarele probleme:
1) Aspectul inestetic care reprezintă o carte de vizită a celui care nu merge la stomatolog pentru a avea un surâs perfect. Fiindcă s-au inventat aparatele dentare, zâmbetul strâmb nu mai este scuzabil, ci un aspect al neglijenței față de propria persoană. Din păcate, aspectul exterior este cel mai simplu inconvenient al dinților strâmbi.
2) Igiena orală precară. Aglomerarea dinților împiedică periajul perfect, lucru care generează un lanț de probleme dentare, cum ar fi:
-acumularea de tartru.
-gingivita
-parodontoza
-migrene cauzate de eforturi în procesul de masticație
-fracturi dentare
-masticație deficitară și probleme digestive grave
-depresia.
Tratamentele de ortodonție sunt de două tipuri: cu aparate dentare fixe și mobile. Cele fixe sunt mai eficiente din următoarele motive:
-Efectele purtării lor sunt de lungă durată sau permanente
-Tratamentul durează mai puțin decât cel cu aparate mobile
-Costurile sunt reduse
-Corectează o serie întreagă de deficiențe, cum ar fi: dinți strâmbi, rădăcini strâmbe, mișcarea defectuoasă a dinților din cauza pozițiilor acestora.
Față de oportunitățile purtării lui, dezavantajele sunt minore și de scurtă durată, ele referindu-se la: disconfort în primele zile după montare, restricție la anumite alimente, igiena orală îngreunată și gingivite.
Când pacientul se obișnuiește cu aparatul, aceste dezavantaje dispar. Aparatele dentare fixe sunt metalice sau ceramice. Iată un tabel comparativ care prezintă cele două posibilități de tratament:

Aparat dentar fix/metalic	Aparat dentar fix/ceramic
Economic	Estetic
Rezistent, dar adulții sunt reticenți la purtarea lui	Acceptat de către adulți
Favorizează depuneri de tartru	Nu favorizează depunerile de tartru
Rezultate definitive și performante	Rezultate definitive și performante
Preț pentru o arcadă: 1700 lei	Preț pentru o arcadă: 2500  lei

Notă: Dacă prețurile depășesc puterea dumneavoastră financiară, nu vă întristați! Există posibilitatea achitării în 12 rate egale a oricărei lucrări!

Detartrajul menține tonusul sănătos al organismului

Durerile de măsele sunt greu de suportat și nu sunt credibile în fața celor care nu le-au experimentat. O durere de dinți generează o stare de inconfort în întreg organismul provocând tulburără generale ca: dureri de cap, incapacitatea de hrănire, care determină la rândul ei slăbirea organismului, diminuarea capacității de concentrare, de aceea nu există probleme stomatologice importante și lipsite de importanță, toate sunt vitale.
Tartrul provoacă un lanț de reacții negative ale dinților care duc la parodontoză. Iată etapele prin care depunerile de „pietre pe dantură” o compromit:
1) Oricât s-ar spăla pe dinți, pacientul care nu merge la detartraj, are un miros fetid în gură
2)  Aspectul danturii lasă de dorit
3) Gingia sângerează la periaj și lasă rădăcinile dinților goale
4) Se produc carii și se distrugerea smalțului dinților
5) Tartrul produce parodontoza.
Acestea sunt motive serioase care impun efectuare detartraj în clinica de stomatologie Criss Smile, mai ales că aici puteți beneficia de detartraj profesional cu ultrasunete care reduce sensibilitatea dinților și sângerările gingivale și realizează îndepărtarea totală a plăcii bacteriene, efectul fiind de durată.
Deși importanța lui este vitală pentru sănătatea danturii,  detartrajul nu doare, iar prețul este accesibil.
Comparând prețul unui dinte sau al unei proteze cu cel al unei sedințe de detartaj, realizăm că trebuie să ne prezentăm cât mai des pentru înlăturarea tartrului de pe dinți. Este mult mai eficient, decât să pierdem dantura și să suportăm prețul reconstituirii.

XII C de la comerțul ideilor și al sufletelor pure de adolescenți

 Voicu Cristiana, fata delicată, energică, deșteaptă și frumoasă, dar modestă, te unge pe suflet prin simpla ei prezență (semnificația numelui: a unge/uns). A fost „unsă” de sus cu sensibilitate, generozitate și capacitatea de a respecta oamenii și lucrurile din jur.
-De ce ești tristă, Cristina?
-Doamna, mă cheamă Cristiana!
-Iartă-mă, te rog! (Vezi cel puțin la sfârșitul celor patru ani petrecuți împreună îți folosesc corect prenumele?)
-Este ceva personal, doamna.
-Nu poți să spui?
-Ba da, dar să nu credeți că...Un prieten apropiat are nevoie urgentă de sânge. Am fost acolo să-i donez și nu m-au primit fiindcă sunt prea slabă! Știți cât de rău îmi pare că nu pot să-i dau sânge?
Cristiana suna sau dădea mesaje de câte ori întârzia sau nu putea să ajungă la timp la ore. De la ea am mai păstrat în minte un discurs adresat colegilor cu fermitate:
-Învățați să vă respectați profesorii! Indiferent cum s-ar numi și ce ar preda să știți că fiecare profesor a muncit mult și a făcut numeroase sacrificii ca să obțină dreptul de a sta în fața voastră aici! Înainte de a jigni sau eticheta, la asta să vă gândiți!

Săvuțu (cum îi place să se alinte singur) a venit prin transfer în clasă și nu mă gândeam să devină unul dintre cei mai iubiți elevi.
-Doamna, nu vă supărați! Învățăm noi până la examen. Ia să vedeți. Aveți încredere! Iar v-ați murdărit mâinile de cretă.

Savaniu este prea delicat pentru un băiat. În ochii lui frumoși se citește bunătate infinită. Când i se pare că rostește o afirmație nedreaptă o spune încet, să audă el și Robert. Dacă îl rogi să repete se înroșește și zice:
-Nu am spus nimic, absolut nimic.
-Dumneavoastră ați corectat la simulare?
-Da, Florin. Te-ai descurcat, dar se putea mai bine.
-Că eu cred că...(încet) nu meritam nota.
-Nu am nedreptățit pe nimeni și nu am corectat singură. Ce ai spus tu acolo?
-Nimic, nimic. (Încet.) Am scris numai prostii, nu cred că meritam nota!
-Cum să fac să învăț așa de multe comentarii și să nu amestec informațiile, doamna? Patru pagini la fiecare comentariu literar? E mult.
-Învață esența! Poți reduce la jumătate cele patru pagini.
Mic de statură era în clasa a noua, mic de statură este și acum. Mă consolez cu gândul că mai este cineva cât mine în clasă...
Robert. Ochelarii îi dau un aer distins. Într-a noua îl priveam de sus în jos, deși nu sunt prea înaltă, acum dau capul pe spate când mă uit la el. Nu-mi amintesc să mă fi supărat vreodată. În perioada de sfârșit de an școlar, compară medii:
-Mă, cum de ai tu 7 la franceză? Ți l-a pus degeaba că nu știi mai mult ca mine. Uite, mă, asta are 10 la economie și nu știe matematică...Tu 8 la engleză, iar eu 7 și ai copiat după mine, mă!
Nimeni nu merită nimic, iar el merită mai mult, dar inocența cu care face aprecierile este dezarmantă, încât provoacă râsul...
Bianca Joenel, șefa clasei posedă o frumusețe răpitoare. Elegantă, respectuoasă știe să se impună în fața colegilor. Cu siguranță că va reuși în viață.

Nu credeam că Madi va lua cea mai mare notă la simularea de la română. De data acesta „a tăcut și le-a făcut”. Niciodată, dar niciodată nu a contestat nota și nu a dovedit lipsă de respect față de mine.
Baraț, blondul frumos și pus pe șotii, care știe materie, dar mai greșește la scris, dar pentru că nu încurcă autorii, operele între ele și personajele (nu combină două să povestească una, cum am mai auzit) pentru mine va fi mereu de nota 10.

Denisa Ionela posedă o frumusețe răpitoare a cărei forță de seducție vine din interior. O văd mereu scriind și vorbind frumos și mă gândesc la părinții minunați care au crescut-o așa de frumos.
Miu Pavel nu posedă întâmplător nume biblic. Când una dintre colegele mele mi-a povestit cum a oprit mașina și a așteptat-o să o aducă la școală, iar eu l-am lăudat, a spus cu toată sinceritatea din lume:
-Ah, doamna, atâtea cuvinte mari pentru nimic. Eu am făcut atât de puțin.
În realitate nu era deloc puțin fiindcă doamna profesoară îmi povestise cum pe lângă dumneaei mai trecuserăși alți elevi care „nu au văzut-o”.
Pavel are deja afacerea lui și visează să se căsătorească. La simulări a fost revelația clasei: a luat cea mai mare notă la geografie și notă de trecere la română.
Iusti, petrecărețul clasei va fi asociat replicii:
-Ce aveți cu mine, doamna? Pe mine v-ați găsit să mă ascultați?
El și Cernat se disting prin eleganță, politețe și faptul că înveselesc pe loc atmosfera, oricât ar fi de apăsătoare.
La sfârșit de drum, am un cuvânt bun pentru fiecare. Ei îmi mențin tinerețea și suplețea psihică și le mulțumesc pentru asta. Drum bun în viață tuturor, succes, să aveți parte de mulți oameni buni și să vă bucurați de prețuirea lor!

Să fii o statuie vivantă sau una rece, de piatră, tot un spectacol, tot o durere!

30 iunie, 2017. Din cireșii copți ai verii, din parfumul sfânt al teilor înfloriți, din sufletele veșnic primăvăratice ale actorilor, pentru a șaptea oară se naște Festivalului Internațional de Statui Vivante.
Fiindcă oamenii sunt prea ocupați să se ducă la teatru neștiind ce pierd, teatrul aleargă pe stradă să-i întâlnească și să-i seducă. O mască, un costum un machiaj al tinereții sau al bătrâneții, al fericirii sau melancoliei și piesa este jucată acolo printre trecători.
Teatrul Masca ne invită să-l degustăm gratuit timp de 6 zile, oferind 60 de meniuri diferite de spectacole gratuite pentru un număr nelimitat de spectatori.
Hrană spirituală din belșug pentru toți cei care vor trece prin parcurile și străzile Bucureștiului. Aici 100 de grame de deznădejde, dincolo o porție de speranță în sânge, mai jos trufele iubirii, câteva guri de lacrimi combinate cu cafeaua amară a vieții și vinul vechi al dragostei de viață așteaptă să fie degustate în perioada 30 mai-5 iunie, 2017.
Parada alegorică a măștilor începe noaptea ca toate nopți de poveste, la Casa Filipescu – Cesianu, ora 20.00. Apoi vom merge după Statuile Vivante din Austria, Olanda, China și România în Ferentari, Crângași și Herăstrău.

De ce să mergi la Festivalul Internațional de Statui Vivante?

1) Să te distrezi, să profiți de spectacolele gratuite! Așază grijile-n cui, fă-ți timp pentru sufletul tău, căci și el are nevoie de hrană, dovezi de dragoste și investiții!
2) Din respect pentru organizatori. Dacă actorii vin în stradă și spectacolul este gratuit, să nu le răsplătim actul generos cu atenție?
3) Pentru recunoașterea propriei măști. Te afli în fața statuii vivante și realizezi că și tu încremenești în fața șefului și a problemelor vieții așteptând ca pericolul să treacă de la sine. Uneori te prefaci că nu mai respiri și ochii parcă au murit. Încremenești la locul de muncă, acasă, pe stradă, iar cei din jur simt nevoia să te atingă să vadă mai ești viu?
4) Să îți dai seama că de câte ori treci nepăsător pe stradă, cineva poate fi împietrit de durere. Statuia nu strigă, statuia imploră doar din priviri...
5) Să deprinzi arta de a-ți transforma durerea în spectacol la nevoie, iar oamenii să învețe o lecție de viață din suferința ta. Să nu spui niciodată:„Cum am suferit eu, să suporte și alții”, ci să-ți dorești să nu mai treacă nimeni prin drama trăită de tine!
Să fii o statuie vivantă sau una rece, de piatră, tot un spectacol, tot o durere!

Spectacolul Copilăriei

Copilul își pune cireșe la urechi în loc de cercei, fragi în loc de buze și ochi de mure fiind protagoistul spectacolului uimitor numit Copilărie. În toate spectacolele el poartă hainele de gală ale inocenței și nu-și fardează niciodată iubirea fiindcă pentru el aur este sinceritatea. Baletul copilului pe scena vieții este sublim, ca o promisiune că generațiile vor curge la infinit, iar oamenii vor renaște din propria lor dragoste. Replicile lui sunt pline de umor și optimism, prea rar triste sau egoiste:
„Eu nu vreau să cresc mare. Eu vreau să rămân mic și să mă joc toată viața!”
Copilul alergă prin covorul viu de flori și iarbă, dă într-o parte cununa de frunze, își pune nimb de raze de lună și de soare, bagă stelele-n sân și mușcă din fericire mestecând-o cu lăcomie.
Toată iubirea din lume face zid de protecție în jurul său.
Ce repede s-a terminat spectacolul copilăriei mele!

Visam să fiu luptătoare

Visam să fiu o luptătoare, țara și lumea să depindă de decizia și de acțiunea mea, tocmai de aceea la Țară, țară vrem ostași îmi luam avânt să sparg zidul advers format din mânuțe fragile și să mă întorc cu ostateci, nu să rămân la inamici ca ai mei să piardă. Eram cam plinuță pentru vârsta mea, iar adversarii comentau:
-Tancul acesta este de neoprit.
Am fost și cântăreață. Țineam microfonul din lemn cu amândouă mâinile, mă urcam pe-o piatră și, deși eu cântam, eu aplaudam, îmi imaginam că lumea se calcă-n picioare să mă vadă și să mă atingă. Mă înduram de ei, de spectatorii mei nevăzuți, spunându-le la microfon:
-Vă iubesc, oameni buni! Gata cu aplaudatul! Vă dor palmele.
Suflam în puful de păpădie să-l înalț la cer și mă durea când pica în valurile râului dematerializându-se. Săpam fântâni în nisipul de pe malul apei, salvam albinele de la înec c-un pai și căutam elixirul împotriva bolii și a morții. Poveștilor auzite le ticluiam alt sfârșit, vorbeam cu norii, cu vântul și ploile, mă lăsam mângâiată de fulgii de nea. Între mine și univers nu se interpunea computerul sau tableta.

Spectacole în cinstea copiilor

Copiii de astăzi sunt mult mai pretențioși decât eram noi atunci. Înțelegeam tot ceea ce se-ntâmplă în jurul meu și mă simțeam uneori vinovată de lipsurile pe care le aveam acasă.
-Când voi deveni mare, voi fi așa de bogată, încât să le cumpăr părinților tot ce este mai bun, promiteam în gând.
Nu aveam mereu tort de ziua mea, mă mulțumeam cu câteva bomboane, o sticlă de suc și urările lor de „La mulți ani!”
Astăzi, copiii își aniversează ziua de naștere în oraș și își aleg de cele mai multe ori singuri cadoul. Din păcate există și copii care primesc așa de mult, încât nu se mai bucură de nimic, chiar dacă le-ai aduce universul la picioare...
Cine nu are un copil să-și facă sau să împrumute unul cel puțin pentru o zi, iar în ziua aceea să-l facă foarte fericit!
Eu am un copil care mă iubește așa de mult, încât de câte ori pornim hai-hui amândoi prin oraș îmi pune inimioara în palmă.
-Să vii la mine de ziua mea, îmi spune înainte de a despărți! Vii așa de rar și stai atât de puțin...Ce-ar fi să stai mereu la noi? Să nu mai pleci niciodată?
-Vin în vacanță; Matei, îți promist că vin!
-Peste zece săptămâni???Până atunci nu ți-e dor de mine?
-Mi-e dor, dar vezi tu, așa e viața...
Se-ncruntă ușor. Acum, în mintea sa mică tună și fulgeră împotriva vieții care este cumplit de nedreptă...
Trebuie neapărat să ajung la el de Ziua Copilului anul acesta!Cum să ratăm Festivalul Opera Copiilor pregătit în cinstea lor? 4 zile de muzică, teatru și dans gratuite, în parcul Herăstrău și la Muzeul Satului!

Patru zile doar eu și el, doi copii ce se plimbă de mână prin oraș, sorbind spectacolele din priviri. Teatrul, muzica și dansul strânse laolaltă pentru noi. Costume și povești și actori în dar, iar noi să nu profităm de atâta generozitate??? Intrarea pe tărâmul fermecat al artei este LIBERĂ, iar acolo ți se îmbogățește sufletul și inima rămâne veșnic tânără.
Să ne întâlnim acolo de mână cu minunile din viețile noastre! Copilul drag ca lumina ochilor și copilul din noi...  Să-i încredințăm pe toți artei să-i facă mai buni, iar opera să le-o oferim ca pe-o floare care are nevoie de îngrijire specială. Numai plantând-o de timpuriu acolo, în suflete curate, ea va crește și va înflori.
Iar când noi vom fi bătrâni, copiii vor duce arta mai departe, nu vor condamna la moarte frumosul...

SavElectro ne învață să prețuim lumina

 

Un trecut întunecat

Becurile își au povestea lor care începe cu „a fost odată”... A fost odată ca niciodată un timp în care oamenii își făceau toate treburile ziua, iar când se însera intrau în peșterile lor, așezau pieile de urși sau de căprioare pe paturile de piatră, ațâțau focul din mijlocul încăperii și își spuneau povești unii altora sau cântau împreună până adormeau.
Primul inventator, primul corp de iluminat, revelație divină: torța. De-acum oamenii mergeau mândrii prin întuneric cu prima lampă portabilă. Scotea ea fum și ustura ochii, dar lumina. Alt inventator și prima îmbunătățire: flacăra să fie închisă, fumul să nu mai iasă în încăpere, iar lumina să fie protejată și să nu se mai stingă din cauza vântului sau a șocurilor. Așa a apărut felinarul. În peșterile din Franța au fost descoperite felinare din coarne de animale, scoici, roci, iar sumerienii le făceau din alabastru.
Au fost și inventatori sadici: puneau fitilul direct pe păsări sau animale uleioase, dar și alții eficienți: strângeau licuricii și îi puneau în peșteri ca luminători naturali, numai că de frică și nefiind în mediul lor, aceștia nu dădeau randamentul dorit. A venit rândul lămpilor cu gaz, iar când combustibilul era foarte scump, se bucurau de lumină numai cei bogați și nobili...

SavElectro și triumful luminii

Omul a pășit timid în întuneric: cu torțe, felinar, licurici și lămpi cu gaz, apoi a devenit din ce în ce mai îndrăzneț, sfidând întunericul la distanțe de sute sau zeci de ani cu primul bec, apoi cu neonul, cu becul fluorescent, led-ul și lămpa solară. La torțe nu ne mai putem întoarce. Uneori, însă, nu mă pot abține și aduc licurici în camera mea, dar conștientă că-i stresez, îi eliberez printre flori de câmp și fire de iarbă...
SavElectro este cel mai aprovizionat magazin cu corpuri de iluminat. Ar putea fi considerat un Muzeu al becurilor, fiindcă aici se găsesc corpuri de iluminat pe colecții: becuri vintage, becuri moderne sau clasice.
Bec Edison este cel mai prețios cadou de Ziua Copilului. Filamentele incandescente par din aur sau foc fluid, astfel că lumina devine vie, iar copilul va crede ca este prinț în palatul iubirii părintești. El nu știe că un astfel de bec înseamnă reducerea consumului de energie și costă foarte puțin, dar va fi sedus de lumina caldă, magică. Sub formă de flacără sau glob, becul Edison asigură un ambient de poveste la un preț minuscul.
Cu becuri Edison decorăm de Crăciun casele, dar și cafenelele, barurile și magazinele.

Lumina lor ne încălzește casele și sufletele. Crinii de pe geamuri devin astfel de aur, iar zăpada galbenă luminează și încălzește și ea.
 Becul Edison este mărțișorul care vestește primăvara, cadoul oferit mamei, broșa din dormitorul soției. Este semn de mare prețuire să aduci cuiva soarele în casă noaptea și să împletești pletele întunecate ale nopții cu razele sale blonde. Opt modele de becuri vintage Edison așteaptă cuminți în magazin să ne fascineze nopțile și să devină punctele de atracție ale locuințelor, prețurile lor fiind cuprinse între 14-29, 99 lei.

Magazinul SavElectro se recomandă prin ofertele sale

1) SavElectro are oferte speciale pentru clienții speciali. Există produse care au reduceri de 20-28%.
2) Clienții fideli primesc vouchere cadou pe care le pot folosi la luminarea casei și vieții lor.
3) Livrarea produselor se face prompt, în 24-48 de ore de la plasarea comenzii.
4) La comenzi de peste 250 de lei, livrarea este gratuită.
5) Personalul este deschis oricărei propuneri și solicitări.
6) Se respectă dreptul la retur. Prin completarea formularului, clientul nemulțumit va fi contactat în trei zile prin e-mail sau telefonic și va primi instrucțiunile de retur.
7) Becurile din magazin nu sunt comune, locuințele și camerele se pot personaliza cu ajutorul acestora.
8) De aici se poate cumpăra cea mai ieftină și cea mai caldă lumină din lume.

Muzeul jocurilor copilăriei mele...

Jocul, parfumul sufletului de copil

Am fost odată ca niciodată și eu copil. Toate speranțele din univers zburau la mine în suflet, bucuria planetară mi se citea în ochi, nevinovăția bobocilor de floare domnea în inima mea. Viața știa cu cine are de-a face și mă trăgea în joacă în vâltoarea ei, dar mă țineam strâns de poala mamei, în plus, noi, copiii, făcem lanț uman să ne prelungim copilăria și ne țineam strâns de mânuțe ca maturitatea să nu ne răpească prea timpuriu.
Ce vremuri! Era ca o lege a copilăriei ca noi să ne jucăm și să fim sănătoși...Acum sunt prea mulți copii bolnavi, abandonați, bătuți sau uciși. Pe lume vin din ce în ce mai rar copii, de parcă oamenii au uitat să mai iubească și vor să-mbătrânească iute, iute de tot!
Să nu credeți că ne erau casele pline de jucării ca acum, dar știam să facem colac de salvare dintr-un pai, mașină dintr-un băț, palat dintr-o grămadă de pietre. Ne jucam cu noi înșine asumându-ne roluri.

Tăranul își alegea o nevasta, nevasta un copil, copilul o dădacă, dădaca un pisoi. Alegerile continuau până când fiecare dintre noi indeplineam un rol și întindeam sub razele blânde ale soarelui hora rolurilor vieții.
Nu ne supăram chiar dacă eram aleși ca „brânză”, „gunoi”, „butoi” „șoarece” sau „pisoi”. Consideram foarte important rolul nostru și învârteam cu responsabilitate hora până amețeam și cădeam unii peste alții râzând în hohote.
Mai știu copiii acum să se bucure jucându-se cu o batistă? Să fie batista semn al dragostei și prieteniei ca atunci sau special s-au inventat șervețelele?

Nu ne trebuia Lego de sute de lei, ne bucuram de un cal de lemn cioplit de bunicul sau de păpușa de cârpe făcută de mama sau de bunica. O poveste ni se părea cel mai scump cadou din univers. Întindeam mâinile calde oferind dragostea noastră și predându-ne pe deplin celor mari, mângâiam cu mâini catifelate obrajii ridați ai bunicilor, râdeam, încât și îngerii zâmbeau de fericire molipsindu-se de la noi.

E greu să fii copil acum?

În zilele noastre este greu să fii copil fiindcă pretențiile au crescut. Cine s-ar mai lăuda cu calul de lemn cioplit de bunicul, când este la modă să ai tabletă, smartphone și kendama?
„Podul de piatră s-a dărâmat”, batistele au dispărut, poveștile sunt înlocuite de jocuri online...
În compensație, Opera Comică pentru Copii le readuce micuților împărăția teatrului, a muzicii și a costumelor în dar. Pentru a ne sărbători viitorul cum se cuvine. de Ziua Internațională a Copilului, în București, în Parcul Herăstrău și la Muzeul Satului, în perioada 1-4 iunie, 2017, se vor desfășura 15 spectacole de muzică, teatru și balet. Intrarea este gratuită, iar alături de cele mai frumoase povești pentru copii, se vor organiza activități atractive pentru ei: Face Painting, Photo Point, Puzzle Point, Cinema OCC, Jocurile și Magazinul Operei Comice pentru Copii.
Duceți-vă copiii la toate spectacolele organizate pentru ei și dăruiți-le cât mai mult timp, iubire și atenție de ziua lor!

 

Festivalul Statuilor Vivante demolează prejudecățile și anulează etichetările

 

O întâmplare amuzantă despre o etichetare în neștiință de cauză

Sfârșit de an școlar. Robe, poze, panouri, febra absolvirii și pregătirea discursurilor. Sunt multe de făcut, dar prioritatea ar fi ca liceenii să se maturizeze, fiindcă își vor lua zborul.
Deja clasele a XII-a fac poze pentru diplome. Astăzi vine fotograful să le surprindă chipurile tinere.
În felul lui este un artist cu dragoste de meserie, te așază pe scaun, îți potrivește capul, îți îndreaptă umerii, mai mult de-atât ce poate face? Capul și figura nu le poate schimba.
Diana, organizatoarea momentului emoționant, își sună colegii să le reamintească de bani și de ținută.
Colegul ei este in mașină. Răspunde. Insistențele fetei i se par deranjante, deși sunt făcute în interesul său.
Răspunde pe-un ton arțăgos, apoi, cu toate că mașina este plină, când șoferul îl întreabă cui i-a vorbit așa, spune tare:
-Hei, mă bate una la cap că astăzi vine un jeg de fotograf să ne facă poze!
Nu-l cunoaște personal pe fotograf, dar a lipit fără să știe eticheta și deja se simte mai bine. Surpriza urmează peste o oră, când observă că omul care trebuia să-i imortalizeze chipul fusese cu el în mașină și-l auzise.
Cum a ajuns la școală, fotograful artist, a averizat-o pe Diana:
-Aveți unul păros în clasă. Fără supărare, eu nu-i fac poze! Să se ducă la cine o vrea el. Să nu mă întrebi de ce nu-l pozez, să spună el mai bine!
Fotograful, suflet de artist, și-a încălcat făgăduința și i-a făcut poze, după ce lipitorul de etichete a cerut scuze...

Prejudecăți legate de statui

La fel procedăm și noi cu statuile. Unele ni se par urâte și reci, altele grotești.
Credem în mod nedrept că statuile nu au suflet. Unii, profanatori de monumente, i-au tăiat o mână lui Eminescu, nasul lui Cuza, au spânzurat o păpușă din cârpă la statuia lui Avram Iancu.
Un covrig pus în palma întinsă, o salată sau un castravete băgat discret în gura ușor deschisă sunt impietăți pe care le comitem împotriva artei.
Ca fotograful din povestire, statuile au suflet, văd și aud.
Ele au fost însuflețite de creatorul lor și de cei pe care-i reprezintă. Fiecare statuie spune o poveste de viață, iar ochii lor vii impun respect și demontarea miturilor false și a prejudecăților legate de ele.
Teatrul Masca se află la a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante.
Anul acesta, timp de 6 zile vom putea atinge și urmări actorii costumați și machiați asemenea statuilor, imobili pe scena stradală, având acces liber la miracolul revelației: demonstrarea faptului că statuile sunt vii.
Festivalul debutează pe 30 mai, la Casa Filipescu-Cesianu, la ora 20 și continuă 6 zile.60 de spectacole internaționale organizate de artiști din România, Olanda și China vor demonstra că statuile au suflet și personalitate.
Teatrul Masca face cel mai frumos cadou publicului: prin spectacol ne conștientizează de respectul pe care trebuie să-l acordăm artei!

Știința și noblețea științei

Știința, grefată pe personalitatea posesorului ei, determină diferite reacții.
Știința arogantă plesnește de trufie. Cel care o posedă nu se sfiește să se creadă cel mai deștept din univers, chiar centrul acestuia. La retragerea lui de pe scenă, totul parcă se prăbușește, „nimic nu mai este cum a fost, domnule”, valorile dispar... Știința arogantă este destinată plafonării. Orbit de plenitudinea cunoștințelor sale, cel care o posedă nu mai ține pasul cu noutățile domeniului său de activitate, ci cade pradă autosuficienței.
El este vânătorul permanent al greșelilor altora (când greșește el s-a întâmplat sau este de vină altcineva) și din acestă cauză și bruma de știință pe care o posedă devine nesuferită celor din jur!
Arogantul știutor strivește ca pe un gândac omul care nu a reușit din diferite motive să studieze pentru a-și potoli setea de vanitate.
Lecțiile corecte de viață și de știință nu se dau așa. În fața unui om care nu a studiat poate sta o poveste dramatică de viață!
Știința își atinge scopul abia când produce în posesorul ei o noblețe fără precedent, manifestată prin empatie și față de cei care știu și față de cei care nu știu. Noblețea științei se concretizează în capacitateade a aprecia un lucru frumos, de a fi constructiv cu cei din jur, de a le menaja imaginea de sine.
De pe poziția de atotștiutor nimeni nu se poate apleca să-i învețe pe alții, fiindcă uneori trebuie să iei în brațe pe omul pe care dorești să-l ridici către lumină, prin urmare ești nevoit să te pleci până la pământ!
Noblețea științei stă în capacitatea profesorului de a accepta că există colegi la fel de pricepuți sau mai buni decât ei, că va veni ziua în care elevul să-și întreacă profesorul...
Știința și noblețea fac casă bună, în timp ce combinată cu aroganța devine demonică.

O întâmplare tragi-comică...

Gândindu-se că o bicicletă fără frâne și fără direcție pe o uliță pietruită și situată în pantă nu-l omoară, eroul nostru a încercat să-și ușureze existența și să se menajeze de efort.
 Cum cobora el așa, nepăsător, iar viteza se apropia de cea a fulgerului, la un moment dat a intrat cu capul și corpul într-un gard de sârmă ghimpată.
Țepii metalici i s-au înfipte adânc în carne și în haine strângându-l ca într-o menghină.
Proprietarul, un orășean care și-a cumpărat casă de vacanță la țară, stătea liniștit în cerdac și comenta:
-Să-l văd eu pe nenorocitul ăsta de hoț cum iese! De intrat, a intrat prin gard, dar întrebarea este cum iese?
A doua zi, oamenii se-ntâlnesc față-n față la un pahar de vin, la un prieten comun.
-Bine, domnule, eu mă chinuiam să ies din gard, zgâriat tot, iar dumneata stăteai și te uitai liniștit la mine cum mă zbat ca peștele pe uscat de pe prispa casei?
-Aaaa, tu erai hoțul, măi? Puteam să-mi dau seama că ești zgâriat tot pe ochi. Ai crezut că nu este nimeni acasă sau nu ne-ai văzut și țup! în curtea și-n grădina omului...Uitați, doamnă, cine ne lua nouă salata, pătrunjelul și ceapa!
Soția sare în ajutorul partenerului:
-Este mai ușor să iei de la alții, dar rușinos, cel mai ruținos lucru este să furi. Pliveam în genunchi și îmi umpleam unghiile de noroi, să ai tu ce mânca, mă? Stai că pun eu mâna pe-un retevei acum!
-Oameni buni, v-am văzut in curte, v-am văzut pe prispă, doar nu veneam la furat de nebun tocmai atunci. Nu înțelegeți că a fost un accident? V-am strâmbat puțin gardul, dar vi-l repar.
Doamna de la oraș plusează:
-Cui vinzi tu gogoși, nenorocitule? Nu ne-ai văzut, asta este. Hai recunoaște!
Orășeanul face pe cocoșul:
-Nevastă, tu să taci! Mă răfuiesc eu cu dumnealui că sunt bărbat.
-Te răfuiești cu mă-ta, mă, aia care te-a învățat prost. Ce eu nu am dreptul să vorbesc? Faci așa că sunt oameni străini de față?
-Ți-arăt eu ție acasă. Hai să mergem! Să trăiești, domnule, mi-a părut bine de cunoștință și să știi că nu am nimic cu dumneata! Nu aveam cum să te scot din gard, când nici nu te cunoșteam. S-a întâmplat, s-a întâmplat... Să vii într-o zi să repari gardu' ăla!