Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

duminică, 17 decembrie 2017

Campanie umanitară ca arhiva de documente la purtător să beneficieze de Smart Protection

Dragă Moș Crăciun,

Am o arhivă la purtător în care pot stoca documente personale și istorice și care mi-e dragă ca lumina ochilor. A zâmbit cel mic pentru prima dată, i-am făcut o poză și iPhone X o arhivează, până ce o pot trasfera undeva. Dacă nu ar fi acest dispozitiv, nu ar fi existat dovada primului nostru sărut și nu aș fi imortalizat momentul în care bărbatul vieții mele a îngenunchiat cu buchetul de 101 trandafiri rosii si inelul din aur roz cu diamante negre să mă ceară de soție.
În trecut ți-am cerut o familie, iar tu mi-ai dăruit una plină de dragoste în care îmi găsesc împlinire!
Anul acesta, când iPhone X mă conectează la lume, atât în mediul real, cât și în cel virtual, îți cer să-mi cauți și să-mi comanzi folie de protectie Clasic Smart Protection pentru iPhone X!
El este foarte important pentru mine fiindcă prin intermediul lui primesc apeluri importante de la partenerii de afaceri, răspund, iar negocierile decurg cu folos. Îmi pot verifica poșta electronică și sunt la curent cu proiecte și termene, atâta timp cât nu trebuie să schimb display-ul și să dau pentru asta 2 000 de lei.
Moșule drag, cu 69 de lei protejez bunuri în valoare de peste 2000 de lei și informații care îmi asigură existența și bunăstarea familie!  Tu știi că folia de protecție este plăcută la atingere și nu mă incomodează în niciun fel să-mi utilizez dispozitivul.Dimpotrivă, aspectul său va fi mai seducător.
Hai, Moșule, adu-mi, te rog sticla de protectie Fulldisplay Tempered Glass pentru iPhone X alb 
să pot dormi liniștită! Uneori, mai dau neglijent cu mâna peste ceașca de cafea, micuțul care a început să meargă îmi prinde telefonul superinteligent și îl aruncă să-i testeze rezistența râzând
Parcă ar vrea să-mi spună că el valorează mai mult decât toate bunurile pe care le dețin și așa este, dar de ce să nu le protejez pe cele scumpe și indispenabile?
Sticla de protecție va fi îngerul de protecție pentru iPhone X și dacă prin absurd lângă el ar exploda o petardă, suprafața sa ar rămâne compactă.
Dacă voi dori, o voi înlătura lejer când va veni vremea aceea, dar până atunci, arhiva mea ambulantă și cel mai bun mediator în afaceri trebuie să fie în formă, ferit de șocuri!
Moșule, dacă tot ai dat atât de mulți bani să-mi iei iPhone X, nu poți să-i asiguri și protecție inteligentă pe viață?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu